marți, 2 septembrie 2014

Mesaje de dincolo


 
Despre "Căcăcios" am mai scris pe aici. Comitetul de prindere a infractorului maro a dat chix așa că un curajos anonim, a încălcat procedura legală de afișare a firmei și a lipit pe ușa de la WC textul de mai sus.

Blestemul  a avut efect și a stat acolo două săptămâni, până când, dedesubt, cineva a scris cu pixul un comentariu:

"Dacă mă-ta are cratimă, tu de ce n-ai diacritice? Calculator văd că ai avut..."

A doua zi, afișul a fost rupt. Se pare ca în afară de căcatul sleit pe pereții vasului de toaletă românul cel mai mult urăște critica!


luni, 1 septembrie 2014

Septembrie, Luni


 
E septembrie luni și îmi este deja dor de vară. Stau lângă tine și privesc păsările stătătoare. Stau lângă tine pe o bancă pe care n-am scrijelit nici un nume pentru că suntem doi anonimi civilizați. Șed lângă tine în gând pentru că în timp ce tu te întinzi pe șezlong undeva pe o plajă străină, plină de foste scoici precambriene actual pietre, eu mă las pe speteaza scaunului din birou.

Nu am stare. Ma învârt în sensul acelor de ceasornic și îmi dau seama că și dacă m-aș învârti invers mi-ar fi la fel de dor de tine. Răsucesc scaunul ca pe un cuțit în rană. Aș fi putut fi pe șezlongul de alături, dar am preferat să-mi fie dor decât îndiferent.

Îmi este dor de tine pentru ca ai plecat vara și m-ai lăsat sa întâmpin toamna singur. Ai plecat vara și ai sa te întorci toamna. Dacă am noroc ai să te întorci la mine. Dacă nu, doar ai sa te întorci. O sa fiu oricum aici, numărând păsările sedentare. Pe cele călătoare ți le păstrez ție din respect. Eu cu ciori vrăbii și regrete tu cu gâște cocori și egrete. Sunt ale tale, libere și independente ca tine. Eu sunt înglodat, legat de pământ cu lanțurile viciilor. Am să zbor probabil la iarna, spulberat de crivăț. Dar până atunci am scris o cerere de concediu pentru o zi. Sunt curios dacă o să se aprobe. La motivație am scris: Toamnă.


imagine: g+

vineri, 29 august 2014

20.000 de maidanezi după eutanasieri



Primăria Capitalei face statistică frumos. Ea zice că la aproape un an de la startul luptei, numărul maidanezilor ar fi scăzut. La cum prezintă ASPA datele, din cei 64.000 de maidanezi, câţi erau anul trecut în Capitală, anul acesta au mai rămas 20.000.

Adică:

- 34.000 de câini au fost capturaţi din septembrie 2013 si până in iulie 2014;

- 16.000 dintre ei au fost eutanasiaţi;

- 16.000 au fost adoptaţi;

- 2000 se află în adăposturi.

Rezultă că pe străzile Bucureștilor se mai află doar 20 000 de câini. Statistic.

Practic pun pariu că la rata lor de îmulțire, cifra reală e cu mult mai mare. Iar dacă asta e situația în capitală, Ham Ham cu mila la nivel de țară.



joi, 28 august 2014

Trei Prinți din Maltz


Pentru că domnul pe care intenționam să-l bat la tabinet aseară m-a lăsat cu ochii în Tuborg, îmi dădeam liniștit o pasiență așezat la masă, la bodega mea favorita. Total relaxat, pe la a doua halbă m-am prins că nobilii consumatori din spatele meu utilizau ceva limbaj secret de făcut mișto la beție, ori făcuseră un legământ de genul: orice aș abera, tu îmi cânți în strună chiar dacă mă fac de canal.

Din câte am priceput eu trăgând ca nesimțitul cu urechea, aveam de-a face cu trei crai, trei ficiori de împărat. Doi dintre dânșii erau frați și culmea, toți trei erau ingineri, unul constructor, celălalt auto iar al treilea agronom. Complicat așa-i? Atunci o să le zicem pe scurt: Craiul Țărănor, Craiul Moțor și Craiul Zidor,


Craiul Țărănor era croit cam din halebardă, burlăcior și cu aplecare spre prințesele din specia pasul mic și țâța mare. Încă de la primele trei beri am aflat despre dansul ca are un coi de aur de 24 de karate, cu care le atrage pe toate. În afara tezaurului atârnător se lăuda că posedă și un sistem regenerativ bazat pe metabolizarea berii, care îi permitea ca la fiecare zece halbe să ii crească un rinichi nou, pe care îl dona (vindea) oamenilor în suferință. N-am apucat zece beri cu el, că tare eram curios cum face când fată un rinichi. În afara de calități Craiul Țărănor avea două ofuri la viața lui: n-avea șaretă și n-avea castel. În rest omul cu coiul de 24 de karate era un crai model care avea în permanenta telefonul cu butoane bine încărcat la el. Unu peste altul, zic eu, un personaj seducător care trezea invidia tuturor.


Printul Zidor, decorat recent cu Ordinul Administrator Scara II, s-a remarcat prin strângerea fondurilor de interfon și evacuatul apei pluviale din subsol. Pe lângă acestea, Craiul Zidor, acest Riga Criptă a lui Lady Ienicer, se lăuda ca are acasă o brințeză care schimba banii prin conturi doar sa nu uite parolele și care gătește o fasole cu cârnați de te lingi pe purjă.

Cu un fizic mai degrabă pufos decât frumos, Printul Zidor s-a îndrăgostit de trei ori în patru beri. Om perseverent, a luat în brațe odată chelnerița și de două ori în stâlpul de umbrelă, continuând sa azvârle ochi lipicioși asupra posesoarelor de flec tocit și mers împleticit

În afara talentelor menționate anterior Craiul Zidor era preocupat de mica publicitate. Am aflat ca motivul este conex vocației sale. El căuta un castel pentru fratele său, prințul cu 24 de karate în suspensor. În cursul halbei trei cu continuare în halba patru, am aflat ca viitorul apartament al Craiului Țărănor este de importanta crucială pentru fericirea Craiului Zidor, atât pentru a scăpa de frac-su din chiria unuia din castelele proprietate personala a nevestei, cât a își trage niște bani frățești pentru renovarea acelui castel.

Din sfert în sfert de ceas Printul Zidor răspundea la tableto-telefon vreunui vânzător de castele cotat la Șansa de Buzău. De fiecare data lăsa negocierea neterminata pe motiv de baterie descărcată.


Cel de-al treilea dintre ei, Printul Moțor era un personaj acru, întunecat, misterios și foarte burtos. A ținut la morga sa sobră pana la a patra halba când a început sa dea din castel și puțin de prin curte. Își începe fiecare discurs cu un “Deci bă” foarte sonor. După o astfel de introducere, a declarat că el e specialist în șarete și că ar da oricând un regat pentru un cal putere în plus. O halbă mai târziu s-a ridicat în doua din picioarele proprii plus unu de masă și a râgâit ca lui i se rupe cricul de problemele imobiliare. El vrea sa vadă fetița aia de care vorbise cu Zidor pentru Țărănor; că el își baga sceptrul în ea de sorpresă și vrea să îi suflece puțin capota ca să-i scuipe în delcou. Doar e tradiție ca nașu să vadă primul bujia finei.

- Deci e o bomboana de fată bă, i-a zis el Prințului Țărănor. A cerut încă un rand, s-a așezat și a continuat ofticat. Deci nu face de tine bă Țărănor! Deci recunoște bă, că ai coiu ăla de 18 karate (nu dau mai mult) de la amanta ta, Gâsca de aur a lu' Uriașu cu vreju-n fasole... Hâc!

S-a ridicat încă o dată, a înălțat halba, și a lăsat-o să cadă singură la loc amintindu-și că e goală. Mi s-a părut chiar că mi-a adresat o întrebare, ceva cu ghicit, noroc mă-ta, cărți. Cum n-am îndrăznit sa răspund unui prin' cu mai mult decât cu cuviinciosul midălfingăr, nu pricep de ce dădea sa se ridice la mine.


Taman atunci a sunat unul cu o ofertă de ofertă la un super castel de castel, decomandat la doi din trei, parchet și gresie tuto cadou. Printului Zidor i s-a terminat iar bateria așa ca a cerut telefonul lui Țărănor. Din anunțurile încercuite pana atunci a sunat înapoi la proprietarul de castele de vânzare. Auzind voce de prințesă imobiliara i-a dat fratelui telefonul. Cu această ocazie am aflat și care-i criptonita prințului Țărănor. Din fragedă pruncie căpătase săracu o mare groază de cutremure. Rămăsese cu sechele.

- Nu vreau din plăci, în hlamida mea, nu din pp...plăci striga el la telefon!

- St, potolește-te că faci hernie de 24 de karate de la urlat, zicea fratele său!

- Uadăfac bă, voi nu comprendeți că nu vreau dă plăci? Dar nici o avere nu dau pe un castel, să fiu nobil de vă mint!


Pe la berea șase nu mai înțelegeam vocabularul elevat al celor trei prinți din Malț, probabil din cauză că îndeletnicirea mea de bază era trasul la măsea, trasul cu urechea fiind bonusul inevitabil al meselor prea apropiate.

Cred ca eram în urma lor doar cu două beri ceea ce mă făcea și cam tare de urechi. Dar dacă nu mi-am dat seama că mă îmbăt în schimb am realizat că doi dintre Prinți încearcă să-l fraiereasca pe al treilea. Cred ca Prințul Zidor și cu cel Moțor la apus de soare mări s-au chitit și mi l-au vrăjit pe cel Țărănor să cumpere apartament la bloc din plăci supra etajate și supraevaluate. Prințul Zidor și cu cel Moțor îi spunea că e de placă da, dar nu pleacă pa, că are-n esență grinzi de rezistență. Iar cel Moțor îl mai și momea și îi repetă că de banii rămași își ia și mașina ceea de agățat prințese cu ea.

Până acolo am rezistat. Fără să mă întorc am zis:

- Domnu Țărănor, ăștia vor să-ți fure coiu!

- Ce te bagi bă, ca Spânu'n anus, a zis Prințul Moțor?!

- Pentru că bloc de plăci face bine la buget dar rău la veață am zis. Pentru că bloc de plăci la cutreier face ca castel din cărți de joc! Uite așa, am grăit mândru de beat arătându-le ce meșterisem cu spatele la ei. În timp ce explicam, mișcam ușurel de masă. Castelul din cărți de joc a dansat lejer, până când am dat un pumn în tăblie iar cărțile s-au prăbușit împrăștiindu-se care încotro.

- Vuala de vezi Prințu Țărănor, trăi-ț-ar jegu' dă aur de sub unghii, și săpunu' dă sub ghiul! Ăsta e apartamentul tău, doi din trei mutat la parter, complet decomandat, extins demolat, extra moloz, al impulsiv. Și acum scuzemua sil vuple să pardon, ovar orvoar, mersi, adi oo!

Deși am profitat de clipa de derută și am furat startul, abia am scăpat. Nu mai beau niciodată lângă prinți. Aleargă ei încet dar nici eu nu-s campion la sprint!


luni, 25 august 2014

În mine


 
În mine se ascunde un om care se luptă,

Să mă țină captiv în umbră și minciună

Un alt eu ce mă ține ancorat aici, acum

Și mă face să mă prăbuseșc în amară renunțare

Exact cu o clipă înainte să mă ridic și să înving.
 
Sons Calados
 
imagine: g+Marcia Castro

Durerea din lemn


 
 
Să-mi dai alinarea astăzi te chem.
Adu-ți deci toporul, ciocanul și dalta,
Le pune alaturi de metru și ghem,
Loveste ori taie, pune-mi un semn.
 
Atinge-mi fruntea, ghicește-mi codul,
Mi-e simțirea dată în aspru consemn;
Ca doar tu spărgând cu sabia nodul,
Să-mi scoți la lumină durerea din lemn.

joi, 21 august 2014

Baba cu chiloți de tablă


Baba cu chiloți de tablă” și “Doi scheleți se trag de piele” erau glumele mele preferate când mă întreba vreunul de la bloc, ce filme  am mai văzut.
Ieri am descoperit că primul film există sau ar fi existat dacă as fi avut sânge în pix să-l filmez.
Cum sângele din instalație era puternic diluat cu berea decuseară, vă garantez ca ieșea un film mișcător!

N-am filmat, mai mult chiar, m-am străduit cât am putut să o ignor pe babă.
Ca paranteza, să știți că înainte să o vad, am mirosit-o. Știți voi, mirosul ăla tipic de babă clasa B (bătrâna) specia cu broboadă, mustață și glas tremurător. O clipă, dar fix o clipa, am fost fericit că nu e o babă din clasa P (pișată) sau PC (bănuiți voi)
Clipa aia de grație s-a sfârșit parșiv. Aglomerația din autobuz ne-a adus ochi în ochi. Pe mine și pe babă. Instinctiv, am strâns gura pungă. Da știu, total greșit. În gura n-am celule olfactive. Mai bine închideam ochii mi-am zis. I-am închis. Așa am constatat că autobuzele pot avea tangaj și ruliu și că nu sunt lup de mare.

Am încercat diverse manevre evazive. Priviri crucișe, mâini la ochi, am dat din coate să ies în larg spre șofer. Nu mi-a ieșit nimic. O nouă șarjă de călători ne-a readus la contactul vizual punitiv. „Ne-a”, ați înțeles bine. Baba părea la fel de traumatizată de mine pe cât eram eu de ea. Atunci am zis „oadăfac”, sunt bărbat. Nu o să mă facă pe mine o babă sa vomit, clar nu!

Prin urmare m-am uitat la ea. Treizeci și șapte de minute până a coborât, m-am holbat îngrețoșat cum baba se șterge la gură apoi în gură cu o batistă galbenă, dar nu galben canar, ci galben puroi. Se ștergea baba pe dinți cu batista exact cum vă zic. Imaginați-vă că în loc de periuță și pastă de dinți baba se lustruia cu cârpa aia jegoasă pe dinți. Și da, avea dinți. Dinții ei de cal, nu plastic, fier ori porțelan.

După un ciclu de ștergeri succesive buze-dinți dinți-buze, baba și-a suflat nasul. Exact, în batista de șters pe dinți, și-a suflat mucii, apoi după o scurtă inspecție vizuală, în timpul căreia eu, anticipând urmarea, aproape am urlat „Nuuu!”, baba a continuat ciclul de lustruit măsele. Cu partea aia, fix pe aceiași față de batista. N-a răsucit-o, n-a întors-o pe dos. Batista nu, stomacul meu da.

După juma de ceas de tortură, m-a îmbrâncit unu din spate. Prea tare, prea ca la țară. Era moșu posesor de babă tristă cu batistă. Hai fă sa ne dăm mai aproape că coborâm!
Am răsuflat în gând. Oh da trăi-ț-ar neamu' ia-o dă pă mine că mor! Și a luat-o. De mai multe ori a lut-o, că baba funcționa pe buclă închisă. O lua un pic din loc, clămpănea din nenumărate articulații cu excepția unui punct perfect rigid, apoi revenea gravitațional la scaun. La a treia tentativă a reușit ieșirea de pe orbită, dar numai după ce s-a sprijini de mine. O frână mai apăsată și m-am trezit cu batista babii pe gat.

N-am reușit să zic măcar „oh”, am pus mâna la gură și am căzut moale pe scaunul proaspăt eliberat. Baba s-a îndepărtat încet, incert tremurând din toate articulațiile, toate cu excepția fundului. Atunci mi-am adus aminte de baba cu chiloți de tablă.

Asta era ! De aia bâțâia din toate cele dar din cur nici măcar un pic. De asta cădea înapoi pe scaun. Avea chiloții grei, din cel mai comun oțel. Chiloți ce duhneau a șpan transpirat și a pișat metalizat, mai puternic de sută de mii de ori decât dantura cariată îngălbenită de decenii și lustruita cu batista. Buahh!

Am ajuns la birou mai târziu și am plecat mai devreme. La ora opt seara eram lat în pat. M-a sunat un prieten să întrebe dacă merg în weekend la munte, că ia el o damigeană cu vinișor bun, naturel , Băbească neagră. A nu mersi, dar unde anume la munte? La Babele?! Clar nu!

foto: cevahaios.com