vineri, 19 decembrie 2014

Linsoare

 
Fata grasă care umbla în mânecă scurta în noiembrie mi-e un fel de colegă de navetă mai nouă, dat fiind că pe alți călători îi știu vizual de ani buni. Chiar mă și salut cu câțiva moțăind din cap sau ridicând o sprânceană în semn de ”te-am văzut”.

Azi înainte sa ajung la destinație m-am ridicat și m-am ținut de speteaza scaunului din spate. Cu câteva momente înainte de oprirea vehiculului am văzut-o pe fata grasă apropiindu-și nasul de mâna mea. Exact când mă întrebam dacă nu cumva mi se năzare, fata grasă m-a lins! Nu a fost o atingere timidă. O nu, fata aia și-a trecut limba udă fierbinte și lată peste toate cele patru degete disponibile în acel moment.

Am coborât val vârtej și m-am uitat la degetele linse. În loc să le șterg le-am dus la nas. Miroseau a un cald nimic. Probabil fata grasă folosește periuța de dinți și pe limbă.

De luni o să port mănușile și în maxi. Preventiv. Nu vreau să ajung la birou plin de bale, doar pentru că anul ăsta Moș Crăciun îndeplinește fanteziile sexuale ale virginelor rubensiene.

miercuri, 17 decembrie 2014

Mihai Stănescu - cel mai penibil spammer român


 
E greșit să îi dau numele, că așa profită de reclamă moca, dar nu mai pot, iar în acest fel poate aflu că mai au și alții probleme și punem de un mic complot.

Cred că relația mea cu dl. Stănescu are mai mult de patru ani. Pe atunci credeam că este o persoană care oferă niște servicii despre care l-am informat politicos că mă doare în pulă. Nu mă interesează vrăjeala cu care își câștigă el existența dar e ok dacă interesează pe alții.

Nu știu de câte zeci de ori i-am băgat mesajele la spam, de cate ori am rugat IT-ul să mă scape de el, dar țin minte cu precizie că i-am scris prima dată după ce tentativele de dezabonare au rămas fără rezultat. Zero efect. Doar că o vreme după ce ni s-a schimbat configurația adresei, parcă atacul s-a mai domolit.

Acum Mihai Stănescu a revenit în forță. Zilnic am câte o ofertă de coaching de la el pe mailul de la job.

Nu vă lăsați păcăliți de moaca, de aerul de amabilitate și de poveștile scris de acest spammer. Mihai Stănescu nu este om. Dacă ar fi fost om nu ar fi penetrat atâtea sisteme de securitate cibernetică ca să-și verse cu nesimțire reclama nedorită la mine în inbox.

Bă nene, vrei un desen ca să înțelegi că mi se rupe de coachingul tău, că mă deranjează mesajele tale mai rău decât alea la copii de ceasuri și medicamente de mărit pula? Du-te nene și îți vinde talentele la circ, joacă la Loto ori loz în plic, nu pe nervii mei!

Deci. Știe careva cum pot să scap de dobitoc? Dau o bere și ofer eventual coaching gratuit cum se pot bea mai multe.

luni, 15 decembrie 2014

Foamea

 
Colaps. Durere pulsatorie în maxilar ureche și ochi. Umbre dedublând lumina. Halou subțire dar infinit. Timpul meu s-a prăbușit în el exact când aveam nevoie de extensia sa. Timpul mi-a impus să aleg unica variantă verosimilă dintre trăiește și mori, dintre o noapte virgulă un pic și nimic. Din întâmplarea asta am scăpat cu timpul ciuntit, cu ore lipsă, cu trăiri de molie nostalgică care în lipsa ghemului de lână roade din lună. Timp ciuruit în care am făcut sex, am băut și am dormit. Am rămas cu urme de dinți pe buze și cu limba purtând același stigmat, am rămas cu teama că foamea e mai mare decât inteligența și că am să ajung acasă cu jumătate de cap, cu jumătate de creier și sexul sfâșiat.

Mi-am amintit ca te-am mințit și m-am mințit din obișnuință, din fățărnicie, gratuit. Mi-am amintit de fascinația geloasă cu care Van Gogh îl privea pe Gauguin. Gaura asta în timp m-ar fi putut costa mai mult decât câțiva molari sau o ureche. Nebun și plin de alcool cum sunt, să fac rost de un sifilis și-o intoxicație cu metale grele n-ar fi dificil. Dar toate astea n-ar sluji nimănui, pentru că în afara prostiei și risipei inutile de energie, în urmă-mi n-ar rămânea nimic. Pentru că nu sunt artist, pentru că sunt un trist și în afară de propria-mi umbră pe asfalt, n-am pictat niciodată nimic.
 

vineri, 12 decembrie 2014

A doua umbră


Eu am fost mereu obișnuit doar cu una. Practic am fost născuți împreună. Cealaltă probabil m-a urmărit geloasă de ceva vreme ascunsă în întuneric. Eu nu bănuiam nimic. Mergeam la pas cu căștile înfundate în urechi și cu mâinile adâncite în buzunare. A mea lipită la picior cum e firesc.

Când am depășit un stâlp, cealaltă s-a repezit din spate, neagră și lungă. Am tresărit și am luat poziție defensivă, încercând să o resping. Am dat pumni picioare, nimic. Abia când am pășit în bulevardul luminat din toate unghiurile am scăpat de a doua umbră.




luni, 8 decembrie 2014

London Piss


 
Londra este un oraș mare aparent curat și ordonat. Dacă supraviețuiești nebuniei sale, ca de exemplu traversatul străzii prin locuri permise în timp ce te uiți prima data în stânga ca omul normal și apoi fazei în care pe scările rulante trebuie sa ții dreapta, dar pe culoare să circuli pe stânga, ești un turist salvat.
S-ar putea chiar să și vezi ceva din marea capitală a briților, cu condiția să fie ziua. Noaptea anumite chestii importante aparent doar pentru turiștii din Londra sunt în întuneric ori penumbră, pentru că englezii fac economie la curent. De exemplu statuia lui Nelson (nu Mondialul) scufundată în întuneric absolut în Trafalgare Scuare. În schimb fântâna arteziană din spatele coloanei e luminată atât de puternic și colorat că face să roșească orice travestit gay.

Londra, inima insulară are motive să stea retrasă, altele în afară că e țâfnoasă. Printre celelalte capitale europene ar pica mai mult de proastă decât de excentrică. În infinitele sale straturi de ceapă regală Londra este o uriașă oală de noapte poleită unde te poți pișa pe tine în plin centru ca un lord. Pentru că fără bani s-o piși la mă-ta... acasă eventual.

Pe această cale țin să mulțumesc Somerset House, unde nu știu exact ce se executa în afară de curtea interioară cu patinoarul păzit de un imens brad de crăciun în mijloc de noiembrie. Ceva activități cultural gastronomice probabil.

Deci, nu vă sfiiți. În caz că vă taie vreodată nevoia, Somerset House este cheia, dar să știți că trebuie intrat cu aplomb și fără diplomă de BAC, ca la facultate în România. Locanta este curată și dezinfectată așa cum poate dovedi graficul de curățenie alăturat.

Dacă vă trece prin cap să încercați pipi la stâlp, vă avertizez că Londra este setată pe nivelul paranoic la supravegherea video. N-am văzut atâtea camere video pe m2 decât la fabrică.

Să nu ziceți ca nu v-am avertizat.

PS: În orice circumstanțe, nu ezitați să-i futeți pe britanici în gât. Orice nație atât de îngâmfată încât să-i socotească pe indieni, pachistanezi și nigerieni superiori românilor, merită o flegmă între ochi!

PPS: Asta nu e ură de rasă, este doar corecție de maniere.

vineri, 5 decembrie 2014

Die Antwoord - "Cookie Thumper"

Oficial se-apleacă bine


I-am promis lui Dinu recenzie la videoclip ,sau mai precis mi-am cerut-o el. Ca un ticălos iubitor de mâțe, prăjiturele și cântărețe posibil adolescente, mi-a trântit clipul în față și s-a cărat la o țigară pe balcon. N-a mai apărut de atunci.

Să trecem deci la treabă. Muzica e ciudată pentru mine care am făcu arpegii, solfegii, măsuri, cheia sol și alte chestii la școală gimnazială. Adică e ceva rap house, nu mă întrebați că nu știu eu muzici din astea neasistate social.

Clipul în schimb este genial. Adică n-ai cum să nu tresari la imaginea cu păpădia blondă de fată lipăind desculță prin glodurile Johanesburgului, pipăind textele unui spartfon.
Da da și cum mergea ea Scufița Blodă pe potecuță dă deodată peste Lupul cel mare negru și știrb, numit Anason, proaspăt ieșit de la bulău direct în ghetou.

Lupule n-ai o țigare?

Și lupu se pipăie între picioare și io dă!

Restul e bada bum-bum, cântec de gheață și fum, pipi pe scări, vânătăi în genunchi și țipăt de lebădă surprinsă la pisoar în curu gol.

Ați fost cuminți dragii moșului? Dacă nu, vă las să vă desfătați simțul erectil privind videoclipul cu mâna pe nuia!

 

marți, 2 decembrie 2014

Oama de zăpadă


 
Un băiețel și o fetiță se joacă în zăpadă.

- Hai să facem un om de zăpadă înalt, înalt, zice el.

- Nu om, facem o oamă. O oamă de zăpadă pe tocuri. Îi punem fularul și fesul tău de lână, ochi din nasturii tăi de la veston și mâini din crengi, pe care punem mănușile tale alea negre. Și după aia facem o horă...

- Ăă ok... dar tu ce pui la bătaie?

- Uite, am adus un morcov să-i punem nas, zice ea. Ia stai, de ce ai făcut patru bulgări?!

- O facem cu gât, decide el!

- De ce, zicea ea curioasă, să poată să poarte mărgele?

- Nu, ca la sfârșit să-i zburăm capul cu o lovitură de lopată!

- Uă... Nu mai vreau oamă de zăpadă, începe ea să smiorcăie.

- Mno bine, ia-ți morcovul și du-te de joacă-te în altă parte dacă ești proastă! Doar n-o să stau toată ziua să-mi păzesc fularul și mănușile ca să faci tu horă de una singură în jurul omului meu de zăpadă!